COTLET DE PORC CU IERBURI SI SOS DE HRIBI

Cotlet de porc cu ierburi și sos de hribi

Imgrediente:

  • 2 bucăți de porc cu os
  • 2 cartofi medii
  • hribi
  • smântână de gătit
  • brânză de burduf
  • mălai
  • ierburi aromatice
  • unt


Mod de preparare:

Cotletul de porc:
Se taie cele două bucăți de cotlet aproximativ egal păstrându-se osul. Osul se curăță până râmâne curat (osul va ajuta în procesul de gătire prin distribuirea căldurii uniform în interiorul bucății de carne). Într-o tigaie se pune un cubuleț de unt și puțin ulei de măsline. Când aceasta este încinsă se pun bucățile de carne pentru a închide porii și a da fața acesteia. Când carnea are toate fețele făcute în exterior se scot și se acoperă cu mix de ierburi aromatice, iar apoi se introduce în cuptorul încins pentru 4-7 minute. 

Sosul de hribi:
Într-o tigaie încinsă se adaugă unt și bucățile de hribi. Când scade se stinge cu 30-50 ml de prosecco și se adaugă smântâna de gătit. După ce scade se ia de pe foc și se introduce în blender sau într-un recipient pentru mixerul vertical. Se adaugă apă fierbinte (de preferat stoc de pui sau de legume) până ajunge la consistența unui sos. Sare și piper proaspăt măcinat după gust.

Cartof fondant:
Se curăță de coaja și se taie bucățile de cartof într-o formă cilindrică și se pun într-o tigaie împreună cu o linguriță de unt și ulei de măsline. Se gătesc în tigaie doar pe partea de sus și de jos apoi se dau la cuptor după ce se adaugă câte o linguriță de unt topit pe fiecare bucată pentru 40-45 minute la 180 grade C.

Mămăligă cu brânză de burduf :
După ce este fiartă mămăliga se modelează cu ajutorul a două linguri într-o formă rotundă adăugând în mijloc brânză de burduf.

Se montează pe o farfurie întinsă după plac.

Curcubeu pe cerul gurii! 👌





Comentarii